secretariat@fscre.md       (022) 26-65-76

De - adminfscre

APEL către Angajatorii şi Liderii de sindicat din ocrotirea sănătăţii

Unul din principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi ale altor raporturi legate nemijlocit de acestea, principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova este asigurarea dreptului sindicatelor de a exercita controlul obştesc asupra respectării legislaţiei muncii (art.5 lit. p) din Codul muncii).

Ghidându-ne de principiul menţionat, venim cu apelul către toţi Angajatorii şi Liderii de sindicat din instituţiile medico-sanitare de a realiza principiul de asigurare a dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv la condiţii de muncă care corespund cerinţelor securităţii şi sănătăţii în muncă, şi a dreptului la odihnă, inclusiv la reglementarea timpului de muncă, a pauzelor de odihnă zilnice, a zilelor de repaus (art.5 lit. d) din Codul muncii).

Unul din drepturile salariatului este asigurarea unui loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, securitatea şi sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective (art.9 alin.(1) lit. c) din Codul muncii), inclusiv, la informarea deplină şi veridică privind condiţiile de activitate.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin Codul muncii. Orice înţelegere prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora este nulă (art.9 alin. (1¹) din Codul muncii).

Totodată, fiecare Angajator este obligat să asigure salariaţilor condiţiile de muncă corespunzătoare cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă (art.10 alin.(2) lit. e) din Codul muncii), inclusiv, să informeze şi să consulte salariaţii referitor la situaţia economică a unităţii, la securitatea şi sănătatea în muncă şi la alte chestiuni ce ţin de funcţionarea unităţii, în conformitate cu prevederile Codului muncii.