Federaţia Sindicală „Sănătatea” îndeamnă moldovenii să nu atenteze la integritatea psihică şi fizică a medicilor. Mesajul este transmis în cadrul unei campanii naţionale cu sloganul „Nu agresaţi cadrele medicale”! La solicitarea sindicaliştilor, deputaţii au elaborat un proiect de lege care prevede pedepse pentru agresori. În cadrul Campaniei „Nu agresaţi cadrele medicale” vor fi organizate flash-moburi în faţa instituţiilor medicale şi distribuite pliante. „Este important să respecte lucrătorul medical, să nu-l
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din RM (FSCRE) a organizat, în data de 27.05.2016, un seminar de informare şi instruire a membrilor de sindicat în teritoriu cu tema „Profilaxia epuizării profesionale prin comunicare efeicientă”, la care au participat 28 de salariați, ai SRL “Gagauz-gaz”.
Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) a organizat luni, 23 mai, o masă rotundă consacrată Zilei Internaționale a Mamei, în cadrul activităților dedicate Zilei Familiei în Republica Moldova.
Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor, organizează, până la 1 iunie, campania „O carte pentru un copil” destinată copiilor din familii social-vulnerabile. Prin această acțiune, se propune de a oferi copiilor nevoiași posibilitatea de a avea acces la cât mai multe cărți, de a promova lectura pe suport de hârtie a copiilor și tinerilor. În
În fiecare an la 12 mai se celebrează Ziua Internaţională a Nurselor. Data a fost fixată în ziua de naştere a celei mai cunoscute asistente medicale, Florence Nightingale, prima care a reformat domeniul de activitate al asistenților medicali şi a pus bazele nursingului modern. Merită admirație devotamentul, abgnegația și angajamentul profesional al asisitenților medicali, modul în care se implică în executarea profesiei şi dedicația de care dau dovadă zi de

(022) 26-65-76