Cu ocazia frumoasei aniversari – 55 ani de la fondare, IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova, la data de 8-9 octombrie a desfășurat cel de-al IV Congres National Oncologic cu genericul „Modernizarea serviciului oncologic în contextul integrării europene”. La activitate au participat specialiști în domeniu din țară și de peste hotare, cu lucrări și postere științifice. Cu prilejul acestui eveniment, în numele Biroului Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova,
La 8 octombrie 2015, învățământul superior medical din Republica Moldova sărbătorește 70 de ani de activitate. În contextul acestui eveniment, în perioada 5-10 octombrie curent, sunt desfășurate numeroase manifestări științifice, culturale și sportive cu participarea partenerilor atât de nivel național cât și internațional. Totodată au fost organizate expoziții de carte și fotografii, a fost realizat un film documentar și editate publicații, precum: monografia „Istoria Universității de Stat de Medicină și
La 8 octombrie 2015, învățământul superior din Republica Moldova sărbătorește 70 de ani de activitate. În contextul acestui eveniment, în perioada 5-10 octombrie curent, sunt desfășurate numeroase manifestări științifice, culturale și sportive cu participarea partenerilor atât de nivel național cât și internațional. Totodată au fost organizate expoziții de carte și fotografii, a fost realizat un film documentar și editate publicații, precum: monografia „Istoria Universității de Stat de Medicină și Farmacie
La 8 octombrie 2015, învățământul superior medical din Republica Moldova sărbătorește 70 de ani de activitate. În contextul acestui eveniment, în perioada 5-10 octombrie curent, sunt desfășurate numeroase manifestări științifice, culturale și sportive cu participarea partenerilor atât de nivel național cât și internațional. Totodată au fost organizate expoziții de carte și fotografii, a fost realizat un film documentar și editate publicații, precum: monografia „Istoria Universității de Stat de Medicină și
Mişcarea sindicală din întreaga lume desfăşoară la 7 octombrie „Ziua Mondială a Muncii Decente”, instituită la iniţiativa Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (CIS). Ziua Mondială a Muncii Decente, după cum se menţionează în sursele oficiale, este perioada mobilizării forţelor publice-sociale, când sindicatele din toată lumea revendică asigurarea remunerării decente şi echitabile a muncii, locuri calitative de muncă, protecţie socială sigură, respectarea drepturilor şi libertăţilor angajaţilor. Manifestările în cadrul Zilei Mondiale a
Federația Sindicatelor din Comunicații în comun cu Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Meterialelor de Construcții ”SINDICONS” și Federația Sndicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, membre ale Industrial Global Union, au desfășurat un flash mob, in cadrul caruia participanții în forma litera ”R” au scandat ”Moldova – pentru munca decentă”.

(022) 26-65-76