După ce la începutul săptămânii curente v-am relatat că Republică Moldova a avansat cu o treaptă în Clasamentul Human Capital Index 2017, realizat de către World Economic Forum, tot această organizație internatională a făcut public recent un Raport al Competitivității Globale, din care rezultă că RM a înregistrat cea mai înaltă performanță dintre țările din Euroasia la acest capitol. La concret, a urcat de pe poziția 100 pe locul 89 în clasamentul alcătuit din 137 de state din lume.
În opinia lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, faptul că Republica Moldova a urcat 11 poziții în Clasamentul Competitivității Globale 2017-2018, este un lucru benefic. Or, cum se constată în Raportul Forumului Economic Mondial, anul acesta, țara noastră a făcut cel mai înalt salt din spațiul euroasiatic. Deci, este un semnal încurajator că ar trebui să ne așteptăm la creștere economică sustenabilă, la o sporire însemnată a investițiilor în economia națională.

(022) 26-65-76