secretariat@fscre.md       (022) 26-65-76

De - adminfscre

Noii lideri de sindicat – viitorii negociatori

Astăzi, 30 septembrie, a fost dat startul primei sesiuni din cadrul Programului de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea „Negociator sindical”, care va dura până pe 2 octombrie.

La curs sunt invitați să participe președinți recent aleși ai organizațiilor sindicale primare – membre ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, în total 28 persoane.

În cadrul primei sesiuni participanții vor face cunoștință cu temele: parteneriatul social în sfera muncii; drepturile sindicale; sindicatele și integrarea europeană; dreptul muncii: norme obligatorii și negociabile; arta comunicării în negocieri; sistemul de remunerare a muncii; gestionarea resurselor financiare în sindicate; aspecte organizatorice ale organizației sindicale primare; sistemul informațional sindical.

De - adminfscre

Sindicaliștii din ramura ocrotirii sănătății la masa de dialog cu ministra Sănătății

Astăzi activul Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova s-a așezat la masa de dialog cu ministra Sănătății – dna Ruxanda Glavan și vicedirectorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină – dl Iurie Osoianu. În cadrul întîlnirii au fost puse în discuții cele mai stringente probleme cu care se confruntă angajații din ramura ocrotirii sănătății, și anume: Dezvoltarea și reformarea sistemului de sănătate din Republica Moldova; Finanțarea sectorului sănătății; Identificarea posibilităților de majorare a veniturilor salariale ale angajaților din ramura ocrotirii sănătății; Resursele umane; Securitatea și sănătatea în muncă.

Președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova , dl Aurel Popovici, a relatat publicului o informație despre situația din ramura, aducând cifre și date bazate pe rapoartele anuale prezentate de către președinții comitetelor sindicale.

Pentru fiecare problemă pusă în discuție președintele Popovici, în numele membrilor Consiliului Republican, a înaintat propuneri:

De - adminfscre

DIALOG SOCIAL

La 29 septembrie curent va avea loc Forumul de dialog social cu participarea dnei Roxanda Glavan – ministra Sănătății, dlui Iurie Osoianu – vicedirectorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și activul sindical al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova. În cadrul ședinței vor fi puse în discuție problemele cu care se confruntă angajații din ramura ocrotirii sănătății, și anume: – Dezvoltarea și reformarea sistemului de sănătate din Republica

De - adminfscre

Ediția finală a Spartachiadei XXX-a

La 11-13 septembrie 2015 a avut loc Spartachiada XXX-a a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova.

Menționăm că anul acesta la Spartachiadă au participat circa 600 amatori ai sportului şi culturii fizice, reprezentanţi din instituţiile de învăţământ, republicane, municipale, raionale, centrele de sănătate publică, sistemul farmaceutic, privat şi alte categorii de salariaţi, formând 34 echipe sportive.

Competiţiile s-au desfășurat la 7 probe sportive: minifotbal, tenis de masă, şah, jocul de dame, aruncarea darţului, volei feminin și masculin.

De - adminfscre

Lucrătorii medicali marchează Spartachiada jubiliară

Astăzi, 12 septembrie 2015, a avut loc deschiderea festivă a Spartachiadei lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova, organizată de Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova în comun cu Ministerul Sănătății. La eveniment au fost prezenți viceminiștrii sănătății – dna Valentina Rotari și dl Gheorghe Țurcanu, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova – dl Mihail Hîncu, precum și colegi de la Federația. SANITAS (România). Oaspeții au ținut să felicite participanții cu