„Activitatea Comitetului Sindical (CS) al Salariaţilor din Colegiu pe perioada 2010-2014, a fost orientată spre acţiuni hotărîte în realizarea principiilor de bază, de care se călăuzeşte mişcarea sindicală, Sindicatul Sănătatea, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova” – astfel și-a avut începutul raportul de dare de seamă președintele CS al Colegiului Național de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, dna Rodica Emilian.
Subliniind că obiectivul major la baza activităţilor desfăşurate a fost: „Apărarea drepturilor profesionale şi intereselor social-economice a salariaţilor”, președintele CS a menționat toate pârghiile de activitate a Comitetului, accentul fiind pus pe perfecţionarea profesională; crearea condiţiilor de muncă şi securitatea în muncă; crearea confortului social; crearea odihnei salariatului și a menționat implicarea și activitatea asiduă și permanentă a colectivului.

(022) 26-65-76