secretariat@fscre.md       (022) 26-65-76

De - adminfscre

Instruirea continuă

La 22-24 iunie 2011, Sindicatul „Sănătatea”, în colaborare cu Institutului Muncii, a organizat şi desfăşurat cea de a II sesiune din cadrul Programului de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea “Negociator în sfera muncii” pentru grupul al III. Activitatea a fost destinată preşedinţilor organizaţiilor sindicale primare, având drept scop formarea competenţelor de negociere în domeniul muncii . Formatorii au adus la cunoştinţa cursanţilor teme privind

De - adminfscre

CONCURS!

În atenţia membrilor de sindicat! Se anunţă participarea Sindicatului „Sănătatea” la concursul pentru conferirea titlului onorific „Cel mai bun reprezentant al sindicatelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, pentru anul 2011, organizat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. Detalii privind Regulamentul şi Recomandările metodice cu privire la organizarea monitorizării (controlului) securităţii şi sănătăţii la locurile de muncă de către liderii şi reprezentanţii sindicatelor pot fi găsite pe adresa

De - adminfscre

Şedinţa Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea”

La 15 iunie curent a avut loc şedinţa Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea” cu următoarea ordine de zi: Cu privire la respectarea normelor parteneriatului social în ramura sănătăţii şi în procesul reformării şi dezvoltării sistemului de sănătate. Informaţia cu privire la reformele în sănătate în Republica Moldova. Cu privire la avizarea actelor normative şi legislative. Cu privire la Spartachiada XXVI al lucrătorilor din sănătate. Cu privire la planul de organizare

De - adminfscre

Felicitări de Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului

Cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului, Executivul Sindicatului „Sănătatea” are deosebita onoare de a adresa tuturor lucrătorilor din ramură sincere urări de bine, sănătate, prosperitate, fericire şi noi realizări. Această profesie este pe bună dreptate considerată una din cele mai nobile din lume, dar şi una extrem de responsabilă. Majoritatea absolută a lucrătorilor în halate albe îşi onorează funcţiile de serviciu la un înalt nivel

De - adminfscre

Parteneriatul social în sfera muncii

În incinta Institutului Muncii şi-a început lucrările prima sesiune a seminarului, organizat de PSI în colaborare cu Federaţia ABVAKABO/FNV din Olanda şi Federaţia SKTF din Suedia „Parteneriatul social în sfera muncii. Negocierea colectivă”, care-şi va desfăşura lucrările în perioada 7-8 iunie 2011. Formatorii seminarului şi-au pus drept scop crearea şi dezvoltarea la participanţi a abilitaţilor de negociere în sfera muncii. La seminar participă activişti sindicali ai Sindicatului „Sănătatea”, „SINDASP”, Uniunea

De - adminfscre

Programul de calificare suplimentară la studii superioare

În anul curent, Sindicatul „Sănătatea”în colaborare cu Institutului Muncii a lansat Programul de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea „Negociator în sfera muncii”, pentru liderii organizaţiilor sindicale, membre ale Sindicatului „Sănătatea”. Scopul Programului este dezvoltarea competenţelor profesionale şi sociale ale formabililor; formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare pentru crearea şi menţinerea climatului economic, social şi psihologic favorabil dezvoltării organizaţiei, unităţii economice. Programul este corelat cu stipulările