În perioada până în septembrie 2012 în raioanele republicii au fost formate 74 Centre de Sănătate autonome, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Regulamentul stabilit pentru Instituţie medico-sanitară publică. În aceeaşi perioadă în majoritatea din aceste unităţi în scopul promovării, reprezentării şi apărării drepturilor şi intereselor de muncă, profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi au fost formate organizaţii sindicale primare. Toate activităţile de organizare a structurilor noi de
Conform hotărârii comune a Ministerului Sănătăţii şi Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea” la baza Casei de odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă”, la 14-16 septembrie, curent, se vor desfăşura competițiile finale în cadrul Spartachiadei XXVII a lucrătorilor ocrotirii sănătăţii din Republica Moldova. La întrunirile sportive participă circa 800 amatori ai sportului şi culturii fizice, reprezentanţi ai 44 colective din instituţiile de învăţământ, republicane, municipale, raionale, centrele de medicină preventivă, sistemul
STIMAȚI COLEGI! În ajunul Zilei Lucrătorului medical şi Farmacistului, care se marchează anual în a treia duminică a lunii iunie, am deosebita ocazie să Vă adresez un cuvânt de felicitare. Ca urmași ai lui Hipocrate, care contribuim la sănătatea întregii societăți, nu am decât cele mai sincere mulţumiri pentru munca responsabilă și grea. Profesia de medic este considerată, pe bună dreptate, una din cele mai nobile din lume, dar și
La 16-18 mai, curent, Sindicatul ”Sănătatea” în colaborare cu Institutului Muncii a organizat și desfășurat cea de a IV-a sesiune, cu predare în limba rusă, din cadrul Programului de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea “Negociator în sfera muncii” pentru grupul nr. 4. La seminar au participat președinți ai organizațiilor sindicale primare din instituțiile raionale, republicane și municipale având drept scop formarea competențelor de negociere
La 1 mai, curent, de Ziua Internaţională a solidarităţii oamenilor muncii, sindicatele Republicii Moldova organizează un miting, în Piața Marii Adunări Naționale, cu începere de la ora10.00, cu participarea a peste 20 de mii de oameni din toată ţara. Mitingul nu va avea conotaţii politice, scopul fiind evaluarea situaţiei social-economice a oamenilor muncii din ţară şi identificarea căilor de depăşire a problemelor cu care se confruntă aceştia. În special, vor
Stimați colegi, Luminatele Sărbători de Paşti ne oferă tuturor prilejul de a retrăi, împreună cu cei dragi, emoţia Învierii Domnului, de a restabili şi fortifica valorile şi tradiţiile creştineşti, ele ajutându-ne să ne purificăm sufleteşte şi trupeşte, deschizându-ne, astfel, calea spre mântuire. Fie ca această Sărbătoare să ne unească pe toți într-un efort comun pentru a construi o viață mai bună, fie ca toate speranțele și așteptările noastre să-și găsească

(022) 26-65-76
