secretariat@fscre.md       (022) 26-65-76

De - adminfscre

Congresul al II-lea al Confederației Internaționale, Нефтегазстройпрофсоюз

În perioada 21-23 februarie curent, dna Margareta Strestian, Președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, a participat la lucrările Congresului II al Confederației Internaționale Нефтегазстройпрофсоюз (în continuare CI НГСП), care s-a desfășurat la Bacu, Azerbaidjan. Evenimentul a reunit – 24 delegați, reprezentanți ai sindicatelor de ramură din Rusia, Belarus, Azerbaidjan, Republica Moldova, Georgia, Cazahstan. Raportul cu privire la activitatea Consiliului Confederației Internaționale Нефтегазстройпрофсоюз, pentru

De - adminfscre

Liderii de sindicat şi specialiştii în domeniul resurselor umane au fost familiarizaţi cu modificările la Codul Muncii al RM

Apărarea membrilor de sindicat prin prisma actualelor modificări şi completări ale Codului muncii au fost discutate, miercuri, în cadrul unui seminar organizat de Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice. Seminarul, care a avut loc la Institutul Muncii, a întrunit circa 40 de lideri sindcali, precum şi specialişti în resurse umane de la diferite întreprinderi.  Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a menţionat că modificările şi completările la Codul

De - adminfscre

Republica Moldova a implimentat codul IBAN la efectuarea transferurilor naţionale

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova Vă aduce la cunoştinţă că, începând cu 1 ianuarie 2016, sistemul bancar din Republica Moldova a implimentat codul IBAN la efectuarea transferurilor naţionale. În acest context, Vă rugăm să efectuaţi operaţiunile financiare conform rechizitelor bancare indicate: Beneficiar: Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova Banca beneficiarului:  BC MOBIASBANCA – GroupeSocieteGenerale SA Cod bancar: MOBBMD22 Codul IBAN: MD23MO2224ASV88826097100 COD FISCAL: 1015620004436

De - adminfscre

  Stimaţi membri de sindicat!   În pragul sărbătorilor creştine, când colindul îşi porneşte drumul său de belşug, când lumina ne pătrunde în suflet pentru clipa cea de taină a nopţii de Crăciun,         Vă rog să primiţi cele mai calde urări de bine, fericire, sănătate  și prosperitate!                                        

De - adminfscre

Angajatorul trebuie să-și protejeze principala investiție – personalul

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova a organizat  în data  de 10 decembrie 2015  la Institutul Muncii, un seminar pen­tru liderii și membrii organizațiilor sindicale primare cu tema  „Evalua­rea riscurilor ocupaționale”. Activitatea a avut drept scop familiariza­rea participanților cu actele normative de securitate și sănătate în muncă (SSM), iden­tificarea problemelor legate de SSM la nivel de unitate, cunoașterea metodologiei gene­rale de evaluare a riscurilor