În legătură cu incendiul care a devastat casa și a luat viața unicului copil, în vârstă de 2 ani, al dnei Babiuc Olga, colaborator al Spitalului Raional Edineț, Biroul Executiv al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova a acordat ajutor material în sumă de 20000 (douăzeci mii) lei familiei Babiuc. În acest context Sindicatul „Sănătatea” din Republica Moldova se adresează către directorii instituțiilor medico-sanitare publice și președinții comitetelor sindicale de a
În anul 2013, Sindicatul ”Sănătatea” în colaborare cu Institutului Muncii și cu susținerea financiară a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a organizat și desfășurat Programul de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea “Negociator în sfera muncii”.
La seminarele din cadrul proiectului menționat au participat președinți ai organizațiilor sindicale primare din instituțiile raionale, republicane și municipale având drept scop formarea competențelor de negociere în domeniul muncii.
Biroul Executiv al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova cu adâncă tristeţe şi durere în suflete exprimă sincere condoleanțe dlui Victor Benu, președintele Sindicatului „Sănătatea”, în legătură cu trecerea în neființă a soției sale Tamara Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Stimați colegi, PROFESORI, din ramura ocrotirii sănătății! Vă adresăm urări de bine și de prosperare, sănătate multă, aule cu studenți dornici de a parcurge împreună cu Dumneavoastră, traseul devenirii, prin cunoaștere, prin formare, prin convingeri și afirmări. La mulți ani!
Dl Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, și dl Mircea Buga, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, au efectuat o vizită la Centrul Medical Consultativ Diagnostic din cadrul Institutului Muncii SRL, unde au fost informați despre activitatea curentă a Centrului. Dumnealor au examinat dispozitivele medicale aflate în dotare, posibilitățile de diagnosticare, au făcut cunoștință cu personalul medical.
În urma acestei vizite s-a încheiat contractul de prestări servicii medicale de înaltă performanță în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, finanțat de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, care intră în vigoare de la 01.09.2013. Acest contract prevede alocarea a câte 25 000 lei lunar (până la 31.12.2013), pentru efectuarea examinărilor ultrasonografice și diagnosticii funcționale acordate membrilor de sindicat ai Centrelor Sindicale National Ramurale, membre ale Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
La 13 septembrie 2013, va avea loc ședința Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova cu următoarea ordine 1. Cu privire la rezultatele Spartachiadei XXVIII a lucrătorilor ocrotirii sănătății din Republica Moldova 2. Propunerile Sindicatului „Sănătatea” privind majorarea salariului angajaților din IMSP încadrate în asigurările medicale pentru anul 2013. 3. Cu privire la hotărârile guvernului privind majorarea salariului în sectorul bugetar și cel real al economiei naționale. 4. Cu

(022) 26-65-76