Congresul constată că Federaţia a întreprins un sistem de măsuri organizatorice întru realizarea programului şi hotărârilor adoptate de Congresul V, având drept scop creșterea nivelului combativităţii şi sporirea eficienţei activităţii sindicale.
Cea mai mare realizare a Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE) în cei cinci ani de după Congresul V o constituie încheierea contractelor colective de muncă în toate întreprinderile de ramură, a rezultat din raportul de activitate al organelor de conducere ale acestui sindicat pentru perioada 2010-2015. În acest context, ar fi de remarcat negocierea şi semnarea unui acord adiţional la convenţia colectivă de muncă la
În ajunul celor mai frumoase, duioase şi îndrăgite de toată lumea sărbători – Ziua Internaţională a Femeii – permiteţi-mi să vă aduc un omagiu şi să vă adresez cele mai sincere cuvinte recunoştinţă. Vă doresc să aveţi parte de dragoste, atenţie şi înţelegere din partea bărbaţilor Dumneavoastră, iar gingăşia primăverii să Vă însoţească pe parcursul întregii vieţi. Fie ca pacea şi liniştea să dăinuiască în casele şi familiile Dumneavoastră, iar
Timpul zboară în grabă, însă la fiecare început de primăvară se opreşte puţin în loc pentru a aduce un omagiu celei mai scumpe fiinţe de pe pămînt – Femeia! Cu ocazia zilei de 8 Martie, în mireasma frumoaselor buchete de ghiocei şi viorele, ne adresăm tuturor femeilor cu cele mai alese cuvinte de felicitare, dorindu-Vă să aveți parte de sănătate, împliniri şi tot farmecul vieţii alături de cei dragi. Dumneavoastră
Stimați colegi, prezentăm LISTA entităţilor pentru care suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat transferată în anul 2014 acoperă costul unui şi mai multor bilete de tratament balneosanatorial în anul 2015, conform Planului Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Care este mărimea cotizaţiei lunare de membru de sindicat şi conform căror prevederi legale este stabilită?

(022) 26-65-76